"Ai ajuns si pentru mine o sa ramai intotdeauna acolo! Nu o zic doar de dragul poeziei! O zic pentru ca e o constatare si o constatare e intotdeauna un adevar."
Vorbe frumoase, spuse cu patima, cu tot crezul din lume. O zici si crezi si stii si speri ca asa va fi. Si asa si este. Pentru un timp. Definit sau nu, tot un timp ramane. Putin. Mult. Pana intr-o zi...
Te trezesti, te privesti adormit in oglinda, dusul e cald si placut, aproape la fel de placut ca prima tigara. Te simti tot tu, la fel ca mai inainte. Nu observi subtila schimbare. Pentru moment.
Incetul cu incetul, realizezi disparitia unei parti din tine, din ea, din viata, din voi. Devii opac, amortit, tacut.
Dragostea dispare brusc, la fel de brusc cum a venit. Unde se duce cand se duce? Se duce departe, de tine, de vise, de suflet, prinde conturul inca unui demon care sa-ti haituiasca mintea.
Ramane un text, o fraza, o idee care o data era sentiment. Ramane ceata groasa in care sa te pierzi, frunze ude si nori negri de toamna. Inchizi ochii si incerci sa adormi, aruncat undeva in toamna atemporala a vietii.

Alexandru Margineanu